LUCRĂRILE SOLULUI

2.1 Importanţa lucrărilor solului
În toate sistemele de agricultură lucrările prin efectele lor asupra însuşirilor
fizice, chimice şi biologice ale solului au reprezentat una dintre cele mai importante
verigi de sporire a producţiei.
Prin lucrările solului trebuie să se realizeze un strat afânat, în care plantele să
găsească condiţii optime creşterii şi dezvoltării. Într-un sol afânat rădăcinile se
dezvoltă mai mult şi pătrund mai uşor în sol, mai ales în primele faze de vegetaţie. În
acest scop trebuie ca prin lucrări să se realizeze un raport echilibrat între faza solidă a
solului şi porozitate, raport care trebuie să fie de 1/1. Cel mai pronunţat efect asupra
porozităţii îl are arătura care poate determina creşterea volumului porilor stratului
afânat cu 20-30%.
Odată cu creşterea porozităţii are loc şi modificarea densităţii aparente.
Majoritatea plantelor de cultură găsesc condiţii, favorabile pentru dezvoltarea
sistemului radicular dacă densitatea aparentă este cuprinsă între 1,07-1,45 g/cm3. (C.
Pintilie şi colab., 1985).
Lucrările solului efectuate la momentul optim influenţează favorabil starea
structurală a acestuia, în timp ce repetarea şi efectuarea la un conţinut de umiditate
necorespunzător determină deteriorarea structurii.
Prin lucrările solului se crează condiţii favorabile pentru acumularea şi
reţinerea unor cantităţi mari de apă în sol în regiunile secetoase, iar în zonele mai
umede atât acumularea cât şi drenarea în adâncime, astfel încât se evită excesul de
umiditate în stratul arabil.
Lucrările solului influenţează şi asupra însuşirilor chimice prin amplificarea
acţiunii factorilor ce contribuie la procesele de alterare minerală şi de descompunere
a materiei organice. Într-un sol afânat, procesul de nitrificare este mai intens.
Nitrificarea atrage după sine accentuarea unor procese chimice favorabile prin care
fosforul, potasiul, calciul şi alte elemente nutritive trec din forme greu solubile în
forme accesibile plantelor. Îmbunătăţirea însuşirilor chimice ale solului este
condiţionată în mare măsură şi de activitatea microbiologică din sol, care la rândul ei
devine intensă într-un sol afânat şi bine aerat. Microorganismele din sol folosesc
16
oxigenul pentru oxidarea substanţelor organice , din care îşi procură CO2 şi energia
necesară.
2.2 Procesele tehnologice ce se produc în sol în timpul executării lucrărilor
Prin lucrările solului (arat, desfundat, grăpat, tăvălugit etc.) stratul arabil este
supus unui şir de operaţiuni ce au ca efect modificarea înşuşirilor acestuia. În funcţie
de maşinile agricole cu care se efectuează lucrările, solul este supus următoarelor
procese tehnologice:
Întoarcerea sau răsturnarea solului care se realizează cu ajutorul plugului
şi se execută în mod obişnuit odată pe an. Prin răsturnarea stratului arabil sunt
încorporate în sol miriştea, îngrăşămintele, amendamentele etc. şi este adus la
suprafaţă stratul de sol din adâncime, structurat, cu însuşiri superioare.
Mărunţirea şi afânarea solului se realizează odată cu răsturnarea brazdei.
Stratul arabil poate fi afânat cu ajutorul pieselor de subsolaj. Mărunţirea şi afânarea
stratului superficial al solului se poate realiza cu grape, cultivatoare etc.
Amestecarea stratului de sol. Prin acest proces se urmăreşte crearea unui
strat de sol omogen, cu însuşiri fizice, chimice şi biologice asemănătoare. Prin
amestecare se distribuie uniform în sol îngrăşămintele, resturile organice,
amendamentele.
Tasarea solului se realizează prin lucrarea cu tăvălugul, care măreşte
porozitatea capilară în detrimentul celei necapilare favorizând urcarea apei către
suprafaţa solului în zona de germinare a seminţelor. Tasarea se foloseşte mai frecvent
în zonele secetoase.
Nivelarea se face cu scopul de a reduce pierderile de apă din sol prin
evaporare, de a uşura efectuarea lucrărilor de semănat, întreţinere şi recoltat, pentru
distribuirea uniformă a apei de irigaţie etc.
Nivelarea se realizează cu ajutorul nivelatoarelor, a grapelor, netezitoarelor şi
uneori cu tăvălugul, caz în care se realizează şi o tasare a solului.
Prin lucrări speciale ale solului, în funcţie de cerinţele plantelor cultivate şi
condiţiile pedoclimatice, pot avea loc şi alte procese tehnologice cum ar fi: crearea
de brazde pentru irigat sau pentru îndepărtarea excesului de apă, formarea de coame,
modelarea terenului în legumicultură etc.
17
2.3 Clasificarea lucrărilor solului
Lucrările solului se pot clasifica după mai multe criterii:
După uneltele cu care se execută: lucrări cu plugul, cultivatorul, freza,
grapa, tăvălugul etc.
După adâncimea la care se execută: lucrări adânci ori superficiale.
După epoca efectuării: lucrări de vară, toamnă, iarnă şi primăvară.
După plantele pentru care se execută : lucrări pentru grâul de toamnă,
porumb, cartof etc.
2. 4 Aratul
Aratul este cea mai importantă lucrare a solului, fiind considerată lucrarea de
bază. În condiţiile din ţara noastră în mod obişnuit, pe acelaşi teren arătura se execută
odată pe an şi numai în anumite cazuri de două ori.
Prin arat, un strat mai gros sau mai subţire de sol, numit brazdă, se
mărunţeşte, se amestecă şi se afânează. Printre cele mai importante efecte ale arăturii
amintim: îngroparea stratului de sol pulverizat şi aducerea la suprafaţă a solului
structurat; încorporarea resturilor de plante, a buruienilor şi îngrăşămintelor; afânarea
prin care se realizează aerarea şi încălzirea solului în profunzime; înmagazinarea
unor cantităţi mari de apă în sol, etc.
Ca urmare a influenţelor pozitive ale arăturii asupra proprietăţilor fizice,
chimice şi biologice în solurile arate creşte conţinutul de substanţe chimice accesibile
plantelor se reduce conţinutul de substanţe incomplet oxidate, sporesc numărul de
microorganisme folositoare etc.
2.4.1 Modul de executare a arăturii
În vederea efectuării arăturii terenul trebuie delimitat în parcele sau fâşii, a
căror lăţime trebuie să fie un multiplu cu soţ al lăţimii de lucru a agregatului şi în
acelaşi timp să se reducă la minimum deplasările în gol la capete. Lăţimea optimă a
parcelei la care se realizează cea mai mică deplasare a agregatului în gol se poate
calcula cu ajutorul formulei: L = 2(DA+ 8R2 )
în care: L = lăţimea parcelei; D= lungimea parcelei; A = lăţimea agregatului;
R = raza minimă de întoarcere a agregatului .
18
Arătura se poate executa în mai multe moduri şi anume:
Arătura în lături. Agregatul intră în lucru la marginea din dreapta parcelei
răsturnând brazda spre dreapta, pe teren nelucrat, formându-se astfel o coamă, iar la
capăt agregatul se deplasează în gol şi începe a doua cursă în sens inves pe cealaltă
margine a parcelei, unde aruncă brazda tot spre dreapta, pe teren nelucrat şi formează
a doua coamă. Tractorul se deplasează apoi tot în gol la capăt până la prima margine
şi intră în lucru lângă prima brazdă unde execută brazda a treia. Lucrarea continuă
astfel pe cele două părţi ale parcelei până se ajunge la mijloc unde în final va rămâne
o rigolă. La arătura în lături, pe suprafaţa parcelei se formează trei denivelări: două
coame la marginile parcelei şi o rigolă la mijlocul parcelei.
Arătura la cormană. Agregatul efectuează prima brazdă la mijlocul parcelei,
în aşa fel ca brazda a doua rezultată să cadă peste prima brazdă. În felul acesta se va
forma la mijloc o creastă. În continuare, se va efectua brazda a treia lângă brazda
întâi, a patra lângă a doua şi aşa mai departe, până se ajunge la marginile laterale ale
parcelei. În acest caz pe marginile parcelei rămân deschise două rigole, deoarece
pământul rezultat de la ultima brazdă cade în interiorul parcelei. Deci la arătura la
cormană rezultă tot trei denivelări ca şi la arătura în lături dar, în acest caz la mijlocul
parcelei se formează o creastă iar pe margini rămân două rigole.
Datorită denivelărilor care rezultă, dacă s-ar lucra mai mult timp terenul
numai prin una din aceste metode, rigolele şi coamele s-ar mări prea mult, ceea ce ar
duce, după câţiva ani, la denivelarea terenului cultivat. Acest lucru se poate evita
dacă într-un an arătura se face “în lături”, iar în anul următor “la cormană”.
Pentru a reduce numărul denivelărilor sola se va împărţi în mai multe parcele
egale ca lăţime şi se va alterna arătura la cormană cu arătura în lături. Se ară la
cormană parcelele cu număr fără soţ şi în lături parcelele care au un număr cu soţ. În
felul acesta prima brazdă rezultată la arătura în lături va acoperi rigola rămasă
deschisă la marginea parcelei arată la cormană.
Arătura netedă sau într-o singură parte. Pentru realizarea acestei arături se
foloseşte plugul reversibil prevăzut cu două trupiţe, una răstoarnă brazda la dreapta şi
alta răstoarnă brazda la stânga, schimbul dintre cele două trupiţe făcându-se la
capătul tarlalei. În felul acesta plugul va răsturna brazdele numai într-o singură parte
a parcelei, realizând o arătură uniformă, fără şanţuri şi coame. Lucrând în felul acesta
agregatul nu are de parcurs curse în gol iar în final va rezulta un singur şanţ la
marginea tarlalei.
19
Această metodă de executare a arăturii se foloseşte în special pe terenurile în
pantă, supuse eroziunii, unde arătura se execută de-a lungul curbelor de nivel.
2.4.2 Condiţiile care determină calitatea arăturii
Pentru ca o arătură să rezulte de bună calitate este necesar în primul rând ca
agregatul cu care se lucrează să fie bine reglat şi piesele active bine ascuţite. De
asemenea, un rol important îl prezintă şi forma cormanei. Cormanele pot fi:
elicoidale, cilindrice şi culturale. Cormanele elicoidale răstoarnă complet brazda (cu
cca 180o) şi din acest motiv sunt recomandate la executarea arăturilor pe terenurile
argiloase şi înţelenite. Spre deosebire de acestea, cormanele cilindrice nu răstoarnă
complet brazda dar mărunţesc mai bine încât se recomandă a fi folosite pe solurile
mai uşoare. Cormanele culturale au forme intermediare şi realizează atât efectul
cormanelor elicoidale cât şi al celor cilindrice, dând rezultate bune pe soluri cu
textură mijlocie.
Asupra calităţii arăturii are importanţă covârşitoare umiditatea solului. Astfel,
solurile argiloase care au adeziune şi coeziune mare se lucrează bine la un conţinut
de umiditate de 50-65% din capacitatea solului pentru apă. La aceste soluri,
momentul optim de lucru este de scurtă durată. Dacă solul se lucrează la un conţinut
prea mare de umiditate rezultă brazde sub formă de fâşii (curele), care se mărunţesc
foarte greu, cu multă cheltuială de energie şi timp. Dacă umiditatea solului este prea
scăzută rezultă bolovani a căror mărunţire necesită de asemenea, lucrări repetate cu
grapa cu discuri şi tăvălugul.
Solurile nisipoase cu adeziunea şi coeziunea reduse, se lucrează bine atât în
stare uscată cât şi în stare umedă. Limitele de lucru în ceea ce priveşte umiditatea, la
aceste soluri sunt cuprinse între 30-85% din capacitatea solului pentru apă. Solurile
lutoase ocupă, din acest punct de vedere, un loc intermediar.
Prezenţa grapei în agregatul de arat constituie o altă condiţie care determină
calitatea arăturii. Grapa are rolul de a mărunţi bulgării rezultaţi prin arătură şi de a
nivela terenul lucrat.
Calitatea arăturii este influenţată şi de adâncimea la care se execută în fiecare
an pe aceeaşi parcelă. Dacă arătura se execută mai mulţi ani în şir pe aceeaşi parcelă,
la aceeaşi adâncime, se formează hardpanul sau talpa plugului (stratul de sol tasat)
care se interpune între stratul arabil şi cel subarabil, care împiedică pătrunderea
20
rădăcinilor în straturile mai profunde şi este impermeabil pentru apă şi aer. Din
această cauză adâncimea arăturii trebuie să difere de la un an la altul.
Terenurile puternic îmburuienate, miriştile, porumbiştile, terenurile pe care sa
cultivat floarea-soarelui etc., înaintea executării arăturii se vor lucra cu grapa cu
discuri, cu scopul de a fragmenta resturile organice asigurându-se în felul acesta
încorporarea lor în sol prin arături,
Calitatea arăturii depinde şi de relief. Cele mai bune condiţii pentru obţinerea
unor arături de calitate le oferă terenurile plane.
Alegerea unei viteze corespunzătoare de înaintare a agregatului la arat,
condiţionează de asemenea calitatea arăturii. După St. Dimancea, 1966 viteza
agregatului la arat pe solurile mijlocii şi grele poate fi până la 7 km/oră, cu media
cuprinsă între 5,5-6 km/oră, iar pe solurile uşoare viteza variază între 5-5,5 km/oră.
Dacă viteza depăşeşte 7 km/oră se înrăutăţeşte calitatea încorporării resturilor
vegetale şi se înregistrează variaţii mari în ceea ce priveşte adâncimea de lucru.
2.4.3 Adâncimea de executare clasifică arăturile în cinci grupe şi anume:
superficiale, normale, adânci şi de desfundare.
Arătura superficială, se execută la adâncimea de 14-17 cm, în următoarele
cazuri: la pregătirea terenului pentru culturi succesive, pentru cereale de toamnă după
premergătoare tâtzii în situaţia când umiditatea solului nu permite executarea unor
arături normale; când într-un an se execută pe acelaşi teren două arături, una din ele
va fi superficială; primăvara devreme pe terenurile care din diferite motive au rămas
nearate din toamnă; în sistemul de lucrări pentru combaterea pirului, când se
recomandă pentru început o arătură superficială; în zonele umede dacă arătura
executată toamna s-a tasat până în primăvară datorită ploilor şi zăpezilor; uneori în
cazul luării în cultură a pajiştilor naturale şi artificiale (arătura de decojire) sau pentru
încorporarea îngrăşămintelor organice şi amendamentelor.
Arătura normală, se execută la adâncimea de 18-20 cm, atât vara după
premergătoare timpurii cât şi toamna după premergătoare târzii, pentru culturi care
nu necesită arături mai adânci (cereale păioase, leguminoase pentru boabe).
Arătura adâncă se execută vara sau toamna la adâncimea de 22-30 cm
pentru culturile care necesită afânarea mai profundă a solului cum ar fi: cartoful,
sfecla, porumbul, lucerna etc. Printre avantajele arăturii adânci amintim: favorizează
acumularea unor cantităţi mai mari de apă în sol, contribuie la distrugerea unor
buruieni greu de combătut (pir, pălămidă, costrei etc.,), se încorporează în sol mai
21
bine îngrăşămintele organice şi amendamentele etc. Se recomandă ca pe aceeaşi solă
arăturile adânci să alterneze de la un an la altul cu arăturile normale, fapt ce se poate
realiza numai în cazul unor rotaţii raţionale.
Arătura foarte adâncă se execută la adâncimea de 31-40 cm, fiind necesară
pe solurile argiloase, compacte care necesită afânare profundă pentru a li se
îmbunătăţi însuşirile fizice. Pe astfel de terenuri arătura foarte adâncă se va executa
la 3-5 ani.
Arătura de desfundare, se execută cu pluguri speciale la adâncimea de 40-
80 cm în scopul înfiinţării pepinierelor, plantaţiilor de vii şi pomi, hameiştilor etc.
Deoarece prin desfundare stratul cu humus se îngroapă la adâncime mare şi se scoate
la suprafaţă sol din orizontul B şi C, nefertil, este necesar să se administreze cantităţi
mari de îngrăşăminte organice şi chimice, iar pe solurile acide şi amendamente.
Arătura de desfundare măreşte permeabilitatea solului pentru apă şi aer, intensifică
activitatea biologică şi degradarea compuşilor incomplet oxidaţi, încorporează
buruienile şi dăunătorii, etc.
2.4.4 Epoca de executare a arăturii
După epoca executării arăturile pot fi: de vară, de toamnă şi în anumite
situaţii de iarnă şi de primăvară.
Arătura de vară, se execută după recoltarea culturilor timpurii (mazăre,
cartofi de vară, cereale de toamnă etc.). Aceste arături se execută atât pentru culturi
de toamnă cât şi pentru cele de primăvară, în funcţie de rotaţia stabilită în cadrul
asolamentului. Arătura de vară prezintă multe avantaje printre care amintim:
contribuie la înmagazinarea şi păstrarea apei provenită din precipitaţii, favorizează
creşterea conţinutului de nitraţi, contribuie la combaterea buruienilor, dăunătorilor şi
agenţilor fitopatogeni etc.
Pentru ca arătura de vară, să fie de calitate este necesar să se execute imediat
după recoltare în agregat cu grapa stelată, pentru mărunţirea bulgărilor, nivelarea şi
aşezarea solului.
În ceea ce priveşte adâncimea de executare a arăturii aceasta depinde de
umiditatea solului, de plantele ce urmează a fi cultivate şi de alţi factori. În general
pentru culturile succesive se execută arături superficiale, pentru culturi de toamnă
arături normale, iar pentru culturi de primăvară arături normale sau adânci în funcţie
de cerinţele acestora.
22
Arătura de toamnă, se execută după premergătoare târzii (porumb, floarea
soarelui, cartof, sfeclă etc.) pentru culturi de toamnă sau de primăvară.
Pentru culturi de toamnă (cereale de toamnă) se execută, imediat după
recoltarea plantei premergătoare, efectuându-se arături normale sau superficiale în
funcţie de umiditatea solului, în agregat cu grapa stelată.
Pentru culturile de primăvară, adâncimea arăturii variază între 20-30 cm, în
funcţie de planta ce urmează a fi însămânţată, de starea solului, gradul de
îmburuienare etc.
Arătura de toamnă prezintă multe avantaje faţă de arătura de primăvară,
printre care amintim: se acumulează apa din precipitaţiile căzute în sezonul rece,
seminţele buruienilor şi dăunătorii se încorporează în profunzime încât se distrug iar
seminţele de buruieni scoase la suprafaţă sunt distruse de gerurile din timpul iernii, în
terenul arat toamna se acumulează de 2-3 ori mai mulţi nitraţi decât în cel arat
primăvara, arăturile de toamnă uşurează executarea în bune condiţii a lucrărilor
solului şi a semănatului în primăvară etc.
Arătura de iarnă se execută în situaţii extreme, când condiţiile din toamnă
sunt nefavorabile (secetă sau precipitaţii excesive). Această arătură se poate executa
în ferestrele iernii, când solul nu este acoperit de zăpadă şi când nu este îngheţat de
loc sau numai la suprafaţă. Din punct de vedere al calităţii această arătură este
inferioară arăturii de toamnă, dar superioară arăturii de primăvară.
Arătura de primăvară, este contraindicată pentru condiţiile din ţara noastră.
În situaţia când totuşi nu s-au efectuat din anumite motive arăturile de toamnă, se va
executa arătura de primăvară, cât mai timpuriu, în agregat cu grapa stelată şi la
adâncimea de 16-18 cm, pentru a reduce pierderile de apă din sol.
2.5 Lucrarea solului cu grapa
Grăpatul realizează nivelarea solului la suprafaţă, afânarea şi mărunţirea
acestuia pe adâncimea de 3-12 cm. Pentru efectuarea acestei lucrări se folosesc
diferite tipuri de grape: cu discuri, cu colţi rigizi sau reglabili, rotative simple ori
stelate etc.
Lucrarea cu grapa se execută îndeosebi în următoarele situaţii:
- pentru mărunţirea arăturilor concomitent cu executarea lor, grapa stelată
făcând parte obligatoriu din agregat; la întreţinerea arăturilor de vară, când se
23
folosesc grapele cu colţi reglabili sau cu discuri, (uneori ambele în agregat) în funcţie
de gradul îmburuienării şi de grosimea crustei formată în urma ploilor;
- la îngrijirea culturilor de primăvară, (sapa rotativă sau grapa cu colţi
reglabili) înainte sau după răsărire, pentru distrugerea crustei şi a buruieniulor în curs
de răsărire;
- la îngrijirea pajiştilor, lucernierelor şi trifoiştilor, primăvara devreme sau
după cosit, cu grapele cu colţi reglabili, cu scopul de a strânge resturile organice şi de
a afâna solul favorizându-se lăstărirea plantelor; pentru regenerarea lucernierelor
vechi se foloseşte grapa cu discuri.
Grapa cu discuri poate fi folosită şi în următoarele situaţii: pentru dezmiriştire
atunci când nu se poate executa imediat arătura de vară după recoltarea plantelor
timpurii, la pregătirea terenului pentru culturi succesive, înaintea efectuării arăturii
de toamnă dacă pe teren rămân multe resturi vegetale, pentru pregătirea solului în
vederea însămânţării cerealelor de toamnă după premergătoare care lasă terenul
afânat (sfeclă, cartof) sau când umiditatea solului nu permite executarea arăturii.
Viteza de lucru cu grapele variază, în general, între 4-10 km/oră, în raport cu
forţa de tracţiune, felul grapei, umiditatea solului, adâncimea de lucru etc.
2.6 Lucrarea solului cu cultivatorul
Cultivatorul execută lucrarea caracterizată prin efect intermediar între arat şi
grăpat deoarece realizează: tăierea buruienilor, mărunţirea şi afânarea solului fără
răsturnarea straturilor. Cultivatoarele pot fi echipate cu organe active diferite în
funcţie de scopul urmărit prin lucrare.
Cultivatoarele se folosesc îndeosebi în următoarele situaţii:
- la pregătirea solului arat în vederea însămânţării, când cultivatorul este
echipat cu piese pentru cultivaţie totală;
- la pregătirea patului germinativ când pe lângă cultivator se mai ataşează
grapa rotativă sau cu colţi rigizi şi grapa elicoidală (agregatul purtând denumirea de
combinator);
- la îngrijirea culturilor prăşitoare, efectuându-se după caz prăşitul,
muşuroitul, concomitent şi cu fertilizarea suplimentară;
- la deschiderea rigolelor în vederea irigării pe brazde;
24
- pe solurile grele (ex. luvisol albic) unde este necesar să se lucreze solul mai
profund (la 20-22 cm), fără întoarcerea brazdei, când se foloseşte cultivatorul cizel
echipat cu piese active puternice şi în formă de daltă.
Viteza de lucru la cultivaţia totală este de 6-8 km/oră. Când se lucrează la
îngrijirea culturilor, la prima praşilă viteza de lucru este de 4-5 km/oră, iar la
praşilele următoare de 6-8 km/oră. La sfecla de zahăr viteza se reduce cu circa 20%.
2.7 Lucrarea solului cu tăvălugul
Tăvălugul se foloseşte atât pentru tasarea şi nivelarea solului cât şi pentru
mărunţirea bulgărilor. Tasarea solului se poate realiza până la 5-10 şi chiar 12 cm în
funcţie de greutatea tăvălugilor. Acţiunea tăvălugilor asupra solului este determinată
şi de modul cum se prezintă suprafaţa acestora. Astfel, tăvălugii netezi execută
îndeosebi tasarea solului fără să sfărâme bolovanii pe care-i împinge în sol, în timp
ce tăvălugii inelari pe lângă tasarea solului contribuie şi la mărunţirea bulgărilor şi la
distrugerea crustei.
Tăvălugul se foloseşte îndeosebi în următoarele situaţii:
- la tasarea arăturii prea afânate în situaţia când trebuie să se însămânţeze
imediat;
- la mărunţirea arăturilor bolovănoase pentru a uşura lucrarea solului cu
grapele cu discuri, în vederea pregătirii unui pat germinativ corespunzător
cerealelor de toamnă;
- înaintea însămânţării seminţelor mici (lucernă, trifoi, mac, muştar etc) şi
după însămânţarea seminţelor mari dacă solul nu conţine umiditate
corespunzătoare;
- la îngrijirea cerealelor de toamnă în situaţia că au ieşit dezrădăcinate din
iarnă (“descălţate”);
- la plantele cultivate pentru îngrăşământ verde, lucrarea cu tăvălugul neted
înaintea executării arăturii, culcă plantele în direcţia deplasării plugului, uşurând
încorporarea lor sub brazdă.
Viteza de deplasare a tăvălugului depinde de scopul urmărit, astfel: când se
urmăreşte tasarea solului afânat cu tăvălugul inelar, viteza de deplasare este de 3-4
km/oră, iar când obiectivul îl constituie mai mult mărunţirea bulgărilor, viteza de
deplasare poate fi de 5-7 km/oră.
25
2.8 Pregătirea patului germinativ
Această lucrare trebuie să realizeze crearea unui strat de sol bine mărunţit pe
adâncimea de semănat, aşezat în profunzime şi afânat la suprafaţă, ca să poată fi
încorporată sămânţa în contact intim cu solul, să germineze într-un timp scurt şi
uniform pe tot lanul. Pregătirea patului germinativ trebuie efectuată în preziua sau
chiar în ziua semănatului, iar ultima lucrare de pregătire se va executa perpendicular
pe direcţia semănatului cu grapele cu discuri, cultivatoare sau extirpatoare, iar când
se foloseşte combinatorul se poate lucra în aceeaşi direcţie cu semănatul.
Concomitent cu pregătirea patului germinativ se încorporează în sol îngrăşăminte
chimice cu azot, erbicide şi insecticide şi totodată se distrug buruienile răsărite sau în
curs de răsărire. Prin afânarea solului numai pe adâncimea de semănat se crează
condiţii ca maşina de semănat să distribuie uniform seminţele în solul mai aşezat cu
suficientă umiditate. În astfel de condiţii seminţele rămân acoperite cu sol afânat,
aerat şi încălzit creându-se mediul favorabil declanşării încolţirii.
Pregătirea corespunzătoare a patului germinativ permite însămânţarea în bune
condiţii, răsărirea uniformă a lanului şi creşterea viguroasă a plantelor înaintea
buruienilor.
Pe terenurile uşoare fără buruieni, cu arătură nivelată şi îngrijită
corespunzător, patul germinativ se poate pregăti numai prin lucrarea cu garpele cu
colţi sau prin folosirea combinatorului. Pe arăturile slab îmburuienate, patul
germinativ se realizează cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi, când terenul
este suficient de afânat şi zvântat şi cu cultivatorul echipat cu cuţite în formă de labă
de gâscă, în agregat cu grapa cu colţi, pe solurile mai grele şi mai umede.
Pentru culturile cu seminţe mici (lucernă, trifoi, graminee perene, mac etc.)
când solul este prea afânat, după pregătirea patului germinativ se lucrează cu
tăvălugul neted înaintea semănatului spre a evita semănatul prea adânc. Tăvălugul
neted se foloseşte uneori şi după semănat, când solul este uscat şi rămâne prea afânat
în urma semănătorilor.
În toate cazurile, când se pregăteşte patul germinativ în condiţii de secetă
excesivă, mai ales primăvara se va urmări cu precădere păstrarea apei în sol. În acest
caz, operaţiile de mărunţire şi afânare a terenului vor fi mult reduse ca număr spre a
nu favoriza evaporarea apei şi uscarea solului, urmărindu-se ca printr-o singură sau
cel mult două treceri să se pregătească corespunzător patul germinativ acordându-se
atenţie reglajelor utilajelor.
2. 9 Sistemele de lucrare a solului
Prin sistem de lucrare a solului se înţelege modul de aplicare în complex a
mai multor lucrări, cu indicarea numărului lor, succesiunea şi timpul când se execută.
Principalele sisteme de lucrare a solului sunt: sistemul de lucrări pentru
culturile de toamnă, pentru culturi de primăvară, pentru culturi succesive şi sisteme
de lucrări minime.
Sisteme de lucrări pentru culturile de toamnă
Culturile de toamnă (grâu, secară, orz, rapiţă de toamnă, pot fi semănate după
premergătoare timpurii (mazăre, fasole, cartof timpuriu, in, etc.) sau după plante care
se recoltează târziu (porumb, floarea soarelui, sfeclă, soia, etc.).
În primul caz (după premergătoare timpurii) imediat după recoltarea plantei
premergătoare se execută arătura de vară în agregat cu grapa stelată, la adâncimea de
20-22 cm. Până în toamnă arătura se va menţine curată de buruieni şi fără crustă prin
lucrări cu grapa cu discuri sau cultivatorul, în agregat cu grapa cu colţi reglabili.
Ultima lucrare se va face la adâncimea de însămânţare, perpendicular pe direcţia
semănatului.
În cazul în care datorită secetei excesive nu se poate executa arătura imediat
după recoltarea premergătoarelor se va face mai întâi dezmiriştirea (lucrarea cu grapa
cu discuri 8-12 cm), iar după 2-3 săptămâni se va efectua arătura de vară.
În al doilea caz (după premergătoare târzii) imediat după recoltarea acestora
se execută arătura în agregat cu grapa stelată la adâncimea de 15-20 cm. Condiţia
esenţială este ca prin arătură să nu rezulte bulgări. Când culturile de toamnă urmează
după porumb, sorg sau floarea soarelui, înaintea arăturii terenul se va discui pentru a
mărunţi resturile vegetale şi a uşura încorporarea lor complet sub brazdă. După
arătură solul se lucrează cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colţi reglabili,
ultima lucrare executându-se perpendicular pe direcţia de semănat.
În toamnele extrem de secetoase după premergătoare târzii, se renunţă la
arătura care ar rămâne bulgăroasă şi se lucrează solul de mai multe ori cu grapele cu
discuri, până se realizează un pat germinativ corespunzător.
Sistemul de lucrări pentru culturile de primăvară.
Culturile de primăvară la rândul lor pot fi semănate după plante care se
recoltează devreme sau după cele care se recoltează târziu.
27
După premergătoare timpurii lucrările solului sunt în general aceleaşi ca şi
pentru culturile de toamnă care urmează după plante ce se recoltează în vară.
Pentru culturile de primăvară ce urmează după premergătoare târzii, după
recoltarea acestora se face arătura de toamnă, conform regulilor generale cunoscute.
În zonele de stepă, pentru a menţine apa în sol, arătura de toamnă se grăpează.
Arătura de toamnă se nivelează şi se grăpează indiferent de zonă, când terenul
urmează a fi cultivat cu plante care se însămânţează primăvara timpuriu.
Referitor la adâncimea arăturii aceasta variază între 20-30 cm în funcţie de
planta ce urmează a fi cultivată, de condiţiile climatice ale anului (secetos sau ploios)
de grosimea stratului de humus, de gradul de lucrare a solului şi alţi factori, aşa de
exemplu, în funcţie de cerinţele faţă de adâncimea arăturii, culturile de primăvară se
clasifică în două grupe şi anume:
a) plante ce necesită afânarea solului la adâncimea de 20-25 cm (ex.
leguminoasele pentru boabe);
b) plante care necesită afânarea la adâncimea de 25-30 cm (sfeclă, cartof,
porumb, floarea-soarelui).
Primăvara până la semănat, lucrările superficiale cu grapa cu colţi, grapa cu
discuri sau combinatorul, urmăresc păstrarea apei în sol, combaterea buruienilor,
încorporarea îngrăşămintelor, erbicidelor şi insecticidelor în sol şi pregătirea unui pat
germinativ corespunzător. În mod obişnuit pentru plantele care se seamănă primăvara
devreme (mazăre, lucernă, trifoi, in, sfeclă etc.) se execută 1-2 lucrări, iar pentru cele
care se însămânţează mai târziu (porumb, soia, dovleci etc.) sunt necesare 2-3 lucrări.
Alegerea agregatului de lucru cât şi a numărului de lucrări se face în funcţie de
modul cum se prezintă arătura în primăvară (nivelată sau denivelată, afânată sau
tasată), de gradul de îmburuienare, de cerinţele plantelor de cultură privind
adâncimea de încorporare a seminţelor, de mersul vremii etc. Ca regulă generală, aşa
cum s-a mai arătat, numărul lucrărilor în primăvară trebuie să fie cât mai redus
pentru a împiedica pierderea apei din sol şi tasarea acestuia cât şi pentru a reduce
consumul de carburanţi şi lubrifianţi. În acest scop se vor folosi agregate complexe
cu ajutorul cărora odată cu pregătirea patului germinativ să se administreze
îngrăşămintele, erbicidele, etc.
Sistemul de lucrări pentru culturi succesive.
După culturile care se recoltează devreme, (borceag, rapiţă de toamnă, orz de
toamnă, cartof timpuriu etc.) se poate însămânţa a doua cultură (porumb pentru
boabe, siloz sau masă verde, iarbă de Sudan, secară pentru nutreţ, soia, floarea28
soarelui, sfeclă, in pentru fibre, etc.). Aceste culturi succesive sau duble reuşesc cu
siguranţă în zonele cu precipitaţii mai abundente în cursul verii sau în condiţii de
irigare. O altă condiţie pentru ca aceste culturi să reuşească, este, ca lucrările de
pregătire a solului şi semănatul să se facă în timp cât mai scurt, pentru a nu se pierde
apa din sol şi pentru a asigura timpul şi suma temperaturilor necesare culturii a doua.
În acest scop imediat după recoltarea culturilor timpurii solul se fertilizează şi apoi se
face o lucrare superficială. Pe solurile mai uşoare, afânate şi curate de buruieni este
suficientă lucrarea cu grapa cu discuri. În celelalte situaţii se va executa arătura
superficială cu plugul în agregat cu grapa stelată după care se însămânţează.
Sistemul de lucrări minime.
Pornindu-se de la faptul că datorită numeroaselor lucrări ce se practică în
actualele tehnologii, solul se tasează, se deteriorează structura, scade conţinutul în
humus, iar în cazul terenurilor în pantă se accentuează eroziunea, s-a conturat ideea
aplicării unui număr mai redus de lucrări pe aceeaşi suprafaţă. Primele cercetări în
această direcţie s-au făcut la începutul deceniului cinci al veacului nostru în statul
Ohio din S.U.A., la cultura de porumb. Acest sistem a fost numit “minimum tillage”
şi s-a răspândit şi în alte state.
Acest sistem prezintă o serie de avantaje atât din punct de vedere agrotehnic
cât şi economic şi anume: se înmagazinează şi se conservă mai bine apa în sol, solul
se tasează în mai mică măsură ca urmare a reducerii numărului de lucrări, structura
se menţine mai bună, se conservă mai bine humusul în sol, iar în final se reduc
cheltuielile de producţie şi agricultura devine mai rentabilă.
Folosirea acestui sistem este condiţionată de existenţa unor agregate de
maşini complexe care să permită executarea combinată a mai multor operaţii, de
folosirea unor cantităţi mai mari de îngrăşăminte, insecto-fungicide, erbicide, de
cunoaştere a particularităţilor plantelor de cultură şi a condiţiilor pedoclimatice
locale.
În funcţie de condiţiile pedoclimatice, de planta cultivată, de sistemul de
fertilizare şi combatere a buruienilor, s-au elaborat mai multe variante ale sistemului
de lucrări minime dintre care cele mai folosite sunt:
Sistemul arat-semănat se caracterizează prin aceea că lucrările de arat şi
semănat se execută într-o singură operaţie. Agregatul poate fi prevăzut şi cu
dispozitiv de administrat îngrăşăminte, erbicide şi de tasat solul pe rândul semănat.
În perioada de vegetaţie se efectuează una sau două lucrări de cultivaţie, cu care
29
ocazie se face şi fertilizarea suplimentară cu azot. Acest sistem se foloseşte în zonele
mai umede şi reci.
Sistemul cultivat-semănat, în cadrul căruia arătura se execută separat, iar
pregătirea patului germinativ, semănatul, aplicarea îngrăşămintelor, a insecticidelor
şi a erbicidelor se efectuează concomitent folosindu-se agregate complexe.
Sistemul de agricultură fără arătură, care este cunoscut şi sub numele de
“zero lucrări”. Acest sistem nu prevede nici o lucrare mecanică a solului, cu excepţia
prelucrării unor fâşii înguste de teren în care se introduc seminţele şi îngrăşămintele.
Deschiderile se execută de către brăzdarele semănătorii sau cu ajutorul unor piese
speciale ataşate la brăzdarele semănătorii. Metoda se foloseşte la însămânţarea
porumbului după diferite premergătoare, inclusiv după cele care lasă terenul înţelenit
(lucernă, trifoi, etc.) Buruienile şi ţelina se distrug cu erbicide, iar covorul vegetal
rămas la suprafaţă constituie un mulci care asigură protecţia solului împotriva
eroziunii, fapt pentru care această metodă poate fi folosită cu succes pe terenurile în
pantă.
Cercetări privind sistemul minim de lucrare a solului s-au efectuat şi se
efectuează şi în ţara noastră. Până în prezent s-au obţinut rezultate promiţătoare în
tehnologia culturii porumbului, florii soarelui, soiei şi altor plante, prin efectuarea
unei lucrări de toamnă, iar în primăvară printr-o singură trecere a agregatului pe teren
se realizează concomitent pregătirea patului germinativ, aplicarea îngrăşămintelor, a
erbicidelor şi semănatul. (C. Pintilie şi col., 1985).